"Aşteptam să trec în mod regulamentar pe sensul opus, dar rămăsesem pe linia de tramvai unde nu ai voie să staţionezi, e adevărat. Eram, însă, intr-o situaţie imposibilă, nu mă puteam mişca de acolo. Am văzut tramvaiul venind de la o distanţă de câteva zeci de metri, venea încet, mă văzuse, evident, eram sigură c-o să oprească. Şi totuşi nu oprea. Continuam să cred că va opri în timp util, dar el n-o făcea. Nu-mi venea să-mi cred ochilor că vine spre mine şi că nu se opreşte, deşi vedea că sunt în imposibilitate de a mă deplasa. A intrat pur şi simplu în mine şi m-a târât pe linia de tramvai câţiva metri buni, mă impingea, cu o viteză mică, însă, slavă Domnului. Aproape că am avut senzaţia că vatmanul se distrează. A fost cumplit. Când, în sfârşit, s-a oprit, nu mă puteam da jos din maşină, eram paralizată de groază" – Cristina Ţopescu
Radio Zu
Ponturi 1X2
joi, 12 ianuarie 2012
Mutaţi bă linia de tramvai!
In ultima vreme tot mai multi aparatori continua sa apara, continua sa manance rahat si nu-si dau seama de penibilitatea in care se pun. Hai sa nu uitam niste reguli elementare si sa nu ne mai rahatim pe noi. Astfel de persoane care au o bruma de bani si carora li se pare ceva normal ca tramvaiul sa se dea la o parte sunt destule. Sa ne amuzam putin:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu